Dovezi ale Invierii lui Isus Hristos

Cel mai comentat şi glorios eveniment din istoria lumii a fost, este şi va fi învierea din morţi a Domnului Isus Hristos. Înainte de acest mare eveniment, comentat de apostolul Pavel în I Corinteni 15 (învierea lui Isus Hristos), Biblia ne spune că au mai avut loc şi alte învieri din morţi, dar total diferite:

fiul văduvei din Sarepta Sidonului (I Regi 17:17-24) a înviat, dar a murit iarăşi;
fiul Sunamitei (II Regi 4:32-37) a înviat, dar a murit iarăşi;
mortul îngropat în mormântul lui Elisei, când s-a atins de oasele profetului a înviat, dar a murit iarăşi (II Regi 13:21);
fiica lui Iair (Marcu 5:22-43) a înviat, dar a murit iarăşi;
fiul văduvei din Nain (Luca 7:11-17) a înviat, dar a murit iarăşi;
Lazăr din Betania (Ioan 11:43-45) a înviat, dar a murit iarăşi;
Tabita (Fapte 9:36-43) a înviat, dar a murit iarăşi;

(Fapte 20:7-12)

(Matei 27:53)

Menirea acestor invieri a fost de a aduce in constiintele oamenilor realitatea unei Invieri mult mai glorioasa si infinit mai semnificativa decit adaugarea a citorva ani la o existent temporara: Invierea a insusi Mintuitorului, Domnul Isus Hristos. Iată in continuare, câteva dovezi ale glorioasei învieri.

1. Mormântul gol

Evangheliştii încep istorisirea învierii cu vizita dis-de-dimineaţă a câtorva femei la mormânt, în ziua de Paşti. Când ele au sosit la mormânt, au rămas încremenite descoperind că trupul neînsufleţit al Domnului Isus nu mai era acolo. Acelaşi lucru aveau să-l constate şi doi din ucenicii Domnului, Petru şi Ioan.
La un timp scurt după eveniment, ucenicii îndrăznesc să predice în mod uluitor că Isus a înviat şi această înviere devine punctul principal al propovăduirii lor. Dacă trupul lui Isus ar fi rămas în mormântul care se afla doar la câteva minute distanţă de Ierusalim, cum ar fi putut ei vorbi cu atâta îndrăzneală?

S-au găsit destui sceptici care au încercat să dea alte explicaţii mormântului gol:

Unii au spus că femeile au greşit mormântul şi s-au dus la alt mormânt. Dacă ar fi fost aşa, în mod sigur duşmanii lui Isus le-ar fi îndreptat greşeala când avea să se vorbească de înviere şi le-ar fi arătat mormântul cu trupul neînsufleţit al Domnului, ba chiar i-ar fi declarat pe ucenici martori mincinoşi.
A doua teorie: un oarecare Venturini, un italian ateu, spunea că Domnul Isus nu ar fi murit pe cruce, ci doar a intrat într-o stare de leşin şi că, depus în mormântul de piatră rece, şi-a revenit. Chiar şi scepticul Strauss respinge această teorie iraţională, întrebând: „cum poate un om nemâncat, însetat, bătut, chinuit, căzând sub cruce, sleit de puteri, atârnând în cuie ore în şir, cu sângele scurs, revenindu-şi, să dea piatra la o parte de la gura mormântului (piatră care era aşa de mare încât câteva femei se întrebau oare cine le-o va prăvăli) şi să apară ca un erou în mijlocul ucenicilor într-o stare de-a dreptul glorioasă şi spunându-le: „Pace vouă!”? Putea un asemenea om să dea impresia unui biruitor chiar şi asupra morţii? Categoric, nu. Unde a stat timp de 40 de zile ascuns, arătându-Se ici şi acolo şi apoi să dispară?
A treia teorie este că trupul neînsufleţit a lui Isus a fost furat. Cum au reuşit să ocolească hoţii straja romană? Ce au dorit să facă cu trupul lui Isus cei ce L-au furat? Dacă L-au furat ucenicii, cum au putut avea un atât de mare elan şi curaj chiar în faţa morţii, având la bază o minciună şi o fraudă? Dacă L-au furat duşmanii, de ce aceştia, atunci când s-a propovăduit cu atâta putere învierea Lui, nu au contracarat scoţând la iveală trupul neînsufleţit? Toate teoriile legate de furtul trupului lui Isus Hristos nu pot sta în picioare: oare este posibil ca o întreagă strajă de oameni aleşi, fie evrei, fie romani, să adoarmă cu toţii când aveau poruncă să vegheze?

Realitatea este că Marii Preoţi i-au plătit pe soldaţi cmulţi bani să spună că: „ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat… şi s-a răspândit zvonul acesta printre Iudei până în ziua de astăzi” (Matei 28:15).
Adevărul era însă cel susţinut de apostolii care au fost convinşi de învierea Domnului şi toate predicile lor erau bazate pe acest mare eveniment, suferind din greu bătăi, închisori şi expunându-se uneori chiar morţii.

Niciuna din teoriile ce se opun învierii lui Isus nu sunt satisfăcătoare, nu sunt logice şi nu sunt adevărate, neavând la bază nici un adevăr istoric. Sobra mărturie a Evangheliilor scoate la iveală marele Adevăr: „...Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (I Corinteni 15:20).

2. Giulgiul neatins

Privitor la giulgiul neatins pe care Ioan l-a găsit în mormânt, un teolog şi exeget de seamă cu numele de John W. Stott, are următoarea explicaţie:
„Este de remarcat faptul că toate relatările care vorbesc despre mormântul gol, adică fără trupul lui Isus, afirmă în schimb că giulgiul a rămas acolo şi apostolul Ioan, care a alergat la mormânt în acea dimineaţă memorabilă, împreună cu apostolul Petru, când au sosit la mormânt şi au intrat în el, au văzut şi au crezut” (Ioan 20:8).
Întrebarea este: ce a văzut ca să-l facă să creadă? Textul ne arată nu numai că lipsea trupul, dar fâşiile de pânză şi ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus erau neatinse (versiune greacă). Reconstituind întâmplarea, vom ajunge la câteva concluzii:
Nicodim a adus o amestecătură de smirnă şi de aloe de aproape de o sută de măsuri (30 kg). Apoi împreună au luat trupul lui Isus şi L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obiceiul iudeii să îşi îngroape morţii. Obiceiul era ca în timp ce înfăşurau trupul să presare aceste miresme peste fâşii. Un ştergar deosebit se punea pe cap. Aceste miresme presărate peste fâşii în timpul înfăşurării aveau un effect coagulant care ţinea trupul îmbălsămat ca pe o mână fracturată într-un bandaj de ghips. Capul şi gâtul nu se înfăşurau niciodată, acestea doar se acopereau. Apoi au culcat trupul pe o lespede de piatră. Foarte mulţi probabil că sunt tentaţi să creadă că Domnul Isus, când a înviat, la început Şi-a mişcat mâinile şi capul, iar apoi s-a sculat ca dintr-un somn sau şi-a revenit ca dintr-un leşin.

Invierea Domnului Isus a fost o înviere deosebită şi miraculoasă, la o clipeală de ochi. Mântuitorul nostru a avut parte de o trecere a trupului dintr-o stare de moarte, în mod fulgerător într-o stare nouă şi cu proprietăţi noi. A putut să treacă prin uşile încuiate, sfidând orice bariere în noua stare, şi cred că tot aşa a putut să iasă din fâşiile acelea fără ca cineva să trebuiască să le desfăşoare. Giulgiul acesta din care a dispărut la o clipeală de ochi trupul, a rămas aplatizat sub greutatea miresmelor, asemenea unui turban gol. A rămas ca o crisalidă inutilă după ce fluturele a zburat din ea.

Dacă studiem cu luare aminte ce a văzut Ioan, vom constata că el subliniază tocmai aceste trei lucruri:

au văzut fâşiile de pânză jos (în greceşte textul original este „a văzut fâşiile aplatizate);
ştergarul sau giulgiul care fusese pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci la o parte;
ştergarul nu fusese despaturit, ci gasit făcut sul.

Ţinând cont de aceste trei aspecte ale tabloului, ochii apostolilor au fost uluiţi când au intrat în mormânt şi înţelegem de ce „atunci când au văzut, au crezut”.
Maria Magdalena, când s-a aplecat şi s-a uitat în mormânt, a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare (Ioan 20:11-12). Îngerii şedeau pe piatra mormântului, fâşiile de pânză fiind între ei. Matei şi Marcu, amândoi adaugă că unul dintre ei a spus: „Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul” (Matei 28:6 şi Marcu 16:6). Hristosul înviat nu mai avea nevoie de giulgiu sau fâşii.

3. Domnul a fost văzut

Toţi cititorii Evangheliilor rămân surprinşi de arătările extraordinare şi spectaculoase ale Domnului Isus după înviere. Isus Se arată de zece ori celor pe care apostolul Petru îi numeşte martori aleşi, şi anume:

Mariei Magdalena si femeilor care reveneau de la mormânt
lui Petru cit si celor doi ucenici pe drumul Emausului
celor zece ucenici în odaia de sus dar si celor unsprezece (când era şi Toma de faţă)
la peste cinci sute de fraţi laolaltă (I Corinteni 15:6) si unor ucenici care erau împreună cu Petru pe malul lacului Galileii
multora pe muntele Măslinilor si lui Pavel în drum spre Damasc

Se vede clar că mărturiile de mai sus nu pot fi născociri,datorită relatării apariţiilor: mai întâi felul povestirilor este sobru şi neînflorit; apoi ele sunt însoţite de detalii precise care nu pot proveni decât de la nişte martori oculari. Nu putem accepta nici teoria halucinaţiei colective si la moment de timp diferite.
„… Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii … aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (I Ioan 1: 1şi 3).
Dacă aceste arătări nu sunt născociri şi nici halucinaţii, ele rămân adevăruri de netăgăduit: Hristos a înviat şi a fost văzut.

4. Ucenicii au fost transformati

Aceasta este dovada cea mai mare a învierii Domnului Isus Hristos, deoarece transformarea şi starea nouă primită de ucenici după înviere, sunt probe deosebit de convingătoare.
Aceşti ucenici, care la moartea Învăţătorului lor rămân speriaţi, descurajaţi, abătuţi şi aproape disperaţi, apar în cartea Faptele Apostolilor schimbaţi, transformaţi, plini de curaj, propovăduind cu mult zel şi putere Învierea din morţi a Domnului Isus Hristos, expunându-şi viaţa şi gata să răstoarne o lume întreagă pentru Numele Domnului lor. Întâlnirile repetate cu Domnul Isus, după înviere, cât şi experienţa Rusaliilor, de mai târziu, le-a dat ucenicilor bucurie, dragoste şi putere în propovăduirea lor, unii mergând până la martiraj.
Privind la dovezile glorioasei Învieri: mormântul gol, fâşiile de pânză neatinse, Domnul Isus văzut de mulţi după Înviere şi ucenicii transformaţi ne dau dreptul să spunem cu bucurie că: „...A înviat Domnul cu adevărat!” (Luca 24:34).

Cristi Rusu